Zechariah 4

A cincea vedenie: sfeșnicul de aur și cei doi măslini

1Îngerul care vorbea cu mine s-a întors și m-a trezit, așa cum este trezit un om din somnul lui.

2Apoi m-a întrebat:

‒ Ce vezi?

Eu i-am răspuns:

‒ Mă uit și iată că este un sfeșnic, în întregime din aur, cu un vas în vârful lui și cu șapte candele pe el, precum și șapte țevi pentru cele șapte candele care se află în vârf.
3Lângă el sunt doi măslini: unul în partea dreaptă a cupei, iar celălalt în partea stângă a ei.

4L-am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine:

‒ Ce sunt acestea, stăpâne?

5Îngerul care vorbea cu mine mi-a zis:

‒ Nu știi ce sunt acestea?

Eu am răspuns:

‒ Nu, stăpâne.

6Atunci el mi-a zis:

‒ Acesta este Cuvântul Domnului către Zerub-Babel: „Nu prin putere și nici prin vigoare, ci prin Duhul Meu“, zice Domnul Oștirilor.

7„Ce ești tu, munte măreț? Înaintea lui Zerub-Babel vei deveni un loc neted! El va așeza piatra cea din vârf în vuietul strigătelor de: «Har! Har pentru ea!»“.

8Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: 9„Mâinile lui Zerub-Babel au pus temelia acestei Case și tot mâinile lui o vor termina! Și vei ști astfel că Domnul Oștirilor M-a trimis la voi. 10Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe? Ei se vor bucura când vor vedea firul cu plumb în mâna lui Zerub-Babel. Aceștia șapte sunt ochii Domnului care străbat întreg pământul“.

11Atunci l-am întrebat:

‒ Ce sunt acești doi măslini din partea dreaptă a sfeșnicului și din partea stângă a lui?

12L-am întrebat a doua oară:

‒ Ce sunt aceste două ramuri de măslin dintre cele două țevi de aur, care fac să curgă uleiul auriu?

13El mi-a zis:

‒ Nu știi ce sunt?

Eu am răspuns:

‒ Nu, stăpâne.

14Atunci el mi-a zis:

‒ Aceștia sunt cei doi unși care stau lângă Stăpânul întregului pământ.

Copyright information for RonNTR